Președintele Parlamentului Andrian Candu a discutat cu ambasadorii Republicii Moldova, acreditaţi peste hotare (FOTOREPORT)
Autorităţile de la Chişinău vor ţine la curent partenerii externi despre măsurile care vor fi luate după invalidarea alegerilor locale din Capitală. Subiectul a fost discutat la întrevederea preşedintelui Parlamentului, Andrian Candu, cu ambasadorii ţării noastre, acredidaţi peste hotare. La rândul său, diplomaţii au declarat că vor comunica mai activ la acest subiect cu oficialii din ţări în care prezintă Republica Moldova.
Preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, a declarat că săptămâna aceasta, în plenul Legislativului va fi dezbătut subiectul privind suspendarea asistenţei macrofinanciare, dar şi invalidarea alegerilor din Chişinău.
"Am discutat despre ceea ce poate să facă politicul, ce poate să facă Parlamentul, ce poate să facă Guvernul. În aceasta săptămâna, ori joi, ori vineri, urmează să votăm în Parlament acea decizie, să-l formăm acel grup de lucru care va avea ca scop clarificare, lămurire şi chiar poate modificări în legislaţia electorală", a spus Andrian Candu, preşedintele Parlamentului.
Ambasadorii susţin că oficialii străini analizează foarte atent şi calm situaţia după invalidarea scrutinului din Capitala.
"Analiza este una profesionistă şi calmă, o să amintesc faptul că în Austria în 2016 Curtea Constituţională a anulat rezultatele turului doi al alegerilor prezidenţiale. Statul de drept în Republica Moldova poate fi asigurat, supremaţia legii rămâne şi va fi în continuare şi mai solid principiu", a spus Victor Osipov, ambasadorul Republicii Moldova în Austria.
"Voi comunica şi mai mult cu oficialii, cu parlamentarii din Republica Ungaria ca să explicăm. Cred că acest moment este cel mai important ca să explicăm în detalii mersul şi derularea evenimentelor în Republica Moldova, inclusiv ceea ce este legat cu acest exerciţiu electoral", a spus Oleg Ţulea, ambasadorul Republicii Moldova în Ungaria.
Alegerile locale noi din municipiul Chişinău nu au fost validate, pentru că ambii concurenţi electorali, atât Andrei Năstase, cât şi Ion Ceban au făcut agitaţie electorală în ziua scrutinului. Reuniunea ambasadorilor ţări noastre are loc în aceste zile în Chişinău pentru prima dată din ultimii şase ani. Diplomații au discutat luni cu ministrul Afacerilor Externe, Tudor Ulianovschi dar și cu premierul Pavel Filip și cabinetul de miniștri.
- Ambasadorul Eugen Caras: Decizia privind amânarea primei tranşe de asistenţă macrofinanciară nu va afecta relaţiile dintre Moldova şi UE
- Pavel Filip, către ambasadorii Republicii Moldova: Diplomația noastră trebuie să fie proactivă, să promoveze interesele Moldovei și oportunitățile investiționale
- MSMPS va colabora cu Camera de Comerț și Industrie privind dezvoltarea pieții forței de muncă în Moldova