Preşedintele Parlamentului s-a întâlnit cu şeful Sovietului Suprem de la Tiraspol. Află ce au discutat
Elevi de pe ambele maluri ale Nistrului vor sărbători Ziua Internaţională a Copiilor la Chişinău. Iar gazde vor fi preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, şi cel al legislativului din regiunea transnistreană, Mihail Burla.
Cei doi au convenit asupra organizării, în premieră, a acestui eveniment, la o întrevedere pe care au avut-o astăzi, la Bender.
Întâlnirea, care a avut loc la iniţiativa lui Candu, s-a produs după 13 ani de la încetarea contactelor oficiale la nivel parlamentar.
Andrian Candu şi Mihail Burla au discutat aproape trei ore. Părţile au hotărât ca studenţii Universității de Stat din Tiraspol să participe la programul european pentru învățământul superior "Erasmus". De asemenea, cei doi au decis asupra continuării contactelor dintre Chişinău şi Tiraspol la nivel legislativ.
"Am discutat şi despre o eventuală creare a grupurilor atât în Parlamentul de la Chişinău şi în Sovietul Suprem şi pentru viitor acest grup să funcţioneze grup de dialog numit. Dar, lucrul cel mai important este o astfel de întâlnire de astăzi care cu siguranţă trebuie să continue ca să existe un dialog periodic", a spus preşedintele Parlamentului, Adrian Candu.
O altă înţelegere vizează extinderea zonei de intervenție a SMURD-ului în stânga Nistrului. Andrian Candu şi Mihail Burla au mai discutat despre proiectele comune de infrastructură, în special în domeniile telefoniei, electrificării căii ferate. Şeful legislativului de la Tiraspol s-a arătat convins că problemele pot fi soluţionate prin dialog şi comunicare.
"Noi trebuie să facem astfel încât lucrurile să nu iasă de sub control. De aceea, sper că vom continua discuţiile şi vom face totul pentru ca să fie pace pe ambele maluri ale Nistrului şi să găsim soluţii optime pentru problemele pe care le avem", a spus preşedintele Legislativului regiunii transnistrene, Mihail Burla.
Andrian Candu şi Mihail Burla s-au referit şi la aplicarea, din 1 ianuarie 2016, a noilor reguli ale Uniunii Europene pentru agenţii economici din regiunea transnistreană.