Președintele Poloniei: UE manifestă prea puțină solidaritate față de țările membre din Europa de Est
Uniunea Europeană manifestă "prea puțină solidaritate" față de țările membre din Europa Centrală și de Est, este de părere președintele Poloniei, Andrzej Duda, într-un interviu difuzat duminică de o agenție de presă locală, scrie agerpres.ro.
Declarația sa intervine în contextul în care Polonia însăși a fost criticată pentru lipsă de solidaritate față de UE pentru refuzul de a primi o parte din refugiații care vin în număr mare în Europa din Orientul Mijlociu și nordul Africii.
"Nu există suficientă solidaritate în ce privește înțelegerea situației noastre, din așa-numitele țări din Europa Centrala și de Est. Altfel spus, țări care au intrat relativ recent în UE și care încearcă să ajungă din urmă țările bogate din Occident, or noi căutăm să ridicăm nivelul de viață pentru ca tinerii să nu fie obligați să caute un loc de muncă în afara țării pentru un salariu decent, care să le permită un mod de trai normal", a explicat șeful statului polonez.
"Este vorba înainte de toate de chestiuni importante pentru suveranitatea statelor, cum ar fi politica energetica și cea a materiilor prime", a adăugat el, într-o aluzie aparentă la gazoductul Nord Stream, care transportă via Marea Baltică gaze rusești spre Europa de Vest, nepopular la Varșovia, și politica Bruxellesului vizând reducerea utilizării cărbunelui.
Cu toate acestea, președintele Duda asigură că atât pentru el, cât și pentru marea majoritate a polonezilor, UE are o valoare imensă:
"Sunt adeptul unei UE ca o uniune de state națiuni care cooperează în special în domeniul economic, fără o ingerință în chestiuni care ar trebui să rămână de domeniul suveranității naționale."
De la venirea Legii și Justiție la putere, relațiile între Polonia și instituțiile europene: Comisia, Parlamentul, precum și Consiliul, traversează o perioadă de răcire, în urma mai multor reforme controversate angajate de Varșovia, care afectează în special Tribunalul Constituțional și mass-media publice.
- Decizie politică inedită: De cine va fi reprezentată Polonia la summitul UE din Malta
- "Polonia pentru polonezi!" EXPLOZIE de emoţii naţionaliste la Varşovia
- Embargoul nu a afectat-o! Economia Poloniei a atins un nou nivel de dezvoltare
- Președintele polonez: Prezenţa NATO trebuie să fie permanentă în Polonia pentru a ne apăra de Rusia
- Preşedintele Poloniei, implicat într-un ACCIDENT RUTIER. Automobilul a ajuns într-un șant
- Președintele Parlamentului participă la celebrarea a 1.050 de ani de la creștinarea Poloniei