Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu: „Vom marca Pacea pe 9 mai” (VIDEO)
Embed:
Pe 1 martie a fost lansată campania „Moldova pentru PACE”, care a unit eforturile cetățenilor în sprijinul refugiaților ucraineni, a arătat generozitatea și mobilizarea noastră pașnică în fața primejdiei. Campania „Moldova pentru PACE” continuă. Acesta a fost mesajul Președintelui Maia Sandu, în contextul actualei situații din Ucraina, dar și în preajma zilei de 9 mai.
”Vom marca Pacea pe 9 mai, când îi comemorăm pe cei căzuți în al Doilea Război Mondial, un conflict care a costat milioane de vieți. Ne vom aminti de vitimele războiului și vom onora sacrificiul eroilor. Vom marca Pacea de Ziua Europei, care s-a unit pentru a nu mai permite războaie pe continent și le-a oferit europenilor prosperitate și progres. Este calea pe care am ales să mergem și noi.”, a declarat Maia Sandu.
Precum a menționat șeful statului, Pacea poate fi păstrată dacă în societate nu este admisă dezbinarea, „dacă vedem în oamenii din preajmă concetățeni, vecini, prieteni”.
„Suntem diferiți, dar avem de trăit alături, de construit un viitor împreună, în țara noastră.
Să alegem în fiecare zi să fim de partea luminii. În pace, Moldova are viitor.”, a conchis președintele țării.