Preşedintele României, Traian Băsescu, vine astăzi la Chişinău
Preşedintele României, Traian Băsescu, vine la Chişinău, la invitaţia omologului său moldovean, Nicolae Timofti. Băsescu urmează să aibă întrevederi cu şeful statului, Nicolae Timofti, cu premierul Iurie Leancă, cu preşedintele Parlamentului, Igor Corman, dar şi cu alţi lideri politici.
Timp de o oră, preşedinţii celor două state vor purta consultări, după care, la ora 11.00, vor susţine o conferinţă de presă comună.
De asemenea, Trăian Băsescu va avea întâlniri cu primarul general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, şi cu reprezentanţi ai partidelor proeuropene.
Şeful statului român va depune flori la monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, iar seara va avea o întâlnire cu reprezentanţi ai societăţii civile şi ai clerului.
Din cauza măsurilor sporite de securitate, poliţia îi roagă pe şoferi să evite circulaţia prin centrul Capitalei.