Preşedintele sirian Bashar al-Assad intenţionează să efectueze o vizită în Coreea de Nord
Preşedintele sirian Bashar al-Assad intenţionează să efectueze o vizită în Coreea de Nord pentru a se întâlni cu liderul regimului de la Phenian, Kim Jong Un, informează agenţia nord-coreeană de ştiri KCNA, citată de agenţia de ştiri Reuters.
"Voi vizita DPRK şi mă voi întâlni cu E.S. (Excelenţa Sa) Kim Jong Un", a declarat Assad, potrivit agenţiei KCNA, folosind iniţialele numelui oficial al ţării, Republica Democrată Populară Coreea.
Administraţia prezidenţială de la Damasc nu a comentat încă informaţiile difuzate de presa nord-coreeană.
Phenianul şi Damascul au relaţii bune, iar observatorii ONU au acuzat Coreea de Nord că ar coopera cu Siria în ceea ce priveşte dezvoltarea armelor chimice, lucru negat de Phenian.
În cazul în care va avea loc, aceasta va fi prima vizită a unui şef de stat străin în Coreea de Nord de la venirea la putere a lui Kim Jong Un, în anul 2011.
"Lumea salută evenimentele remarcabile din Peninsula Coreea care au avut recent loc datorită calibrului politic remarcabil şi conducerii înţelepte a E.S. Kim Jong Un", a mai afirmat Assad, adăugând: "Sunt sigur că va obţine victoria finală şi negreşit va realiza reunificarea Coreei".
Potrivit agenţiei KCNA, Assad ar fi făcut aceste declaraţii cu ocazia prezentării scrisorilor de acreditare de către ambasadorul nord-coreean la Damasc, Mun Jong Nam.