Preşedintele Statelor Unite alimentează emoţiile violente. Donald Trump a fost acuzat de fostul director CIA
Fostul director CIA (Central Intelligence Agency) a declarat că retorica preşedintelui ţării, Donald Trump, alimentează sentimente care pot degenera în violenţă, într-o reacţie expusă într-un discurs susţinut la Universitatea Texas din Austin, potrivit EFE.
''Retorica sa (a lui Trump) de prea multe ori cred că alimentează astfel de emoţii şi sentimente care acum se transformă în posibile acte de violenţă'', a spus acesta.
Brennan a mai calificat această retorica drept ''antiamericană''. Acesta şi-a exprimat speranţa că trimiterea de colete cu explozive prin poştă va servi drept un ''punct de cotitură'' pentru Trump.
În ultimile zile, pachetele cu explozibili au fost trimise la reşedinţele fostului preşedinte democrat Barack Obama şi soţilor Bill şi Hillary Clinton, la birourile lui Eric Holder, procurorul general din perioada preşedinţiei lui Barack Obama, şi parlamentarei democrate Maxine Waters, care într-un moment sau altul au exprimat critici la adresa lui Donald Trump.
Publika.md, aminteşte că fostul director CIA, John Brennan a fost printre persoanele destinatare a pachetelor suspicioase, iar autorităţile americane au interceptat alte patru pachete cu bombe artizanale în ultimele ore, conform EFE.
- ALERTE CU BOMBĂ: Un pachet suspect, găsit la casa soţilor Bill, Hillary Clinton, iar altul la reşedinţa lui Barack Obama
- REACŢIA Casei Albe după seria de alerte cu bombă din SUA
- Secretarul general al NATO: Statele Unite respectă pe deplin prevederile Tratatului Forțelor Nucleare
- Donald Trump promite investigații aprofundate în cazul seriilor de alerte cu bombă de ieri