Președintele SUA, Donald Trump spune că fostul său avocat Michael Cohen a minţit mult la audierea din Congres
Preşedintele american Donald Trump l-a acuzat joi pe fostul său avocat Michael Cohen că "a minţit mult" la audierea sa din Congres, unde acesta l-a acuzat pe liderul de la Casa Albă că este un 'escroc', că a avut legături suspecte cu Rusia şi că a cumpărat tăcerea unor foste amante, relatează AFP şi Reuters.
"El a minţit mult", a comentat Donald Trump la sfârşitul unui summit la Hanoi cu liderul nord-coreean Kim Jong Un, adăugând că a fost prea ocupat în timpul acestei reuniuni pentru a urmări în întregime mărturia fostului său a avocat.
Totuşi, Trump a spus că mărturia lui Cohen a fost 'ruşinoasă'.
Dar "nu a minţit în legătură cu un singur lucru - a spus că nu a existat nicio înţelegere secretă" cu Rusia, a adăugat preşedintele american.
Fostul avocat personal al lui Donald Trump, Michael Cohen, a declarat miercuri, în cadrul unei audieri publice în Congresul american, că nu deţine probe privind o eventuală colaborare între echipa de campanie a candidatului republican şi Rusia în 2016, dar că suspectează existenţa unei complicităţi, scrie agerpres.ro.
În cadrul aceleiaşi audieri, Cohen a prezentat un cec prin care Trump i-ar fi rambursat o parte din suma de 130.000 de dolari oferită actriţei de filme pentru adulţi Stormy Daniels pentru ca aceasta să păstreze tăcerea asupra unei relaţii avute cu miliardarul republican.
Avocatul a mai afirmat că Trump este "rasist", "escroc" şi "trişor".
A treia şi ultima audiere a lui Cohen în Congres din această săptămână va avea loc joi începând la ora locală 09.30 (14.30 GMT) şi se va prelungi pe parcursul zilei.