Preşedintele ţării care sfidează coronavirusul: "Mai bine să mori în picioare decât să trăieşti în genunchi!"
Belarus este singura ţară europeană în care campionatul de fotbal se joacă. Preşedintele Alexander Lukashenko a vrut să dea şi un exemplu şi a disputat în weekend un meci de hochei pe gheaţă la Minsk, la finalul cărui a afirmat că "sportul este cel mai bun antivirus", informează digisport.ro.
"Mai bine să mori în picioare decât să trăieşti în genunchi. Dacă mă poate împiedica ceva să joc hochei? Este posibil, însă de ce? Nu înţeleg. Nu există niciun virus aici. Vedeţi, vreunul ?", a întrebat-o Lukașenko pe ziarista care l-a intervievat după joc, scrie Agerpres.
"Este un patinoar de hochei pe gheaţă. Este tot ceea ce e mai bun pentru sănătate. Nu există nimic mai bun decât sportul în aceste condiţii şi este cel mai bun antivirus", a adăugat preşedintele Belarusului.
Lukashenko a jucat, cu echipa prezidenţială, împotriva unei echipe din regiunea Grodno. Preşedintele a reuşit şi un assist.
De la debutul crizei generate de pandemia de coronavirus, preşedintele Alexander Lukașenko, aflat în funcţie din 1994, a refuzat măsuri de izolare, iar săptămâna trecută a denunţat o "psihoză", afirmând că panica este mai periculoasă decât virusul în sine.
Lukașenko a îndemnat populaţia ţării sale să continue să muncească, să meargă la câmp, să conducă tractoarele - pe care ţara sa le produce - întrucât "tractorul vindecă pe toată lumea".
“Coronavirusul este doar o nouă psihoză, de care vor profita unii oameni şi care le va face rău altora. Lumea civilizată înnebuneşte.
Este o stupiditate totală să închizi graniţele. Panica poate fi mai dăunătoare decât virusul în sine”, spunea Alexander Lukașenko săptămâna trecută.
Belarus se numără printre puţinele ţări care nu au impus restricţii pentru prevenirea propagării coronavirusului.
Până acum, s-au înregistrat în această ţară 94 de cazuri de infectare cu COVID-19. Niciun deces nu a fost raportat.