Preşedintele Timofti AMÂNĂ desemnarea candidatului la funcţia de premier
Preşedintele Repcublicii Modova, Nicolae Timofti, a decis să amâne luarea unei decizii privind desemnarea candidatului la funcţia de premier.
"Personal, mi-am dorit să iau o decizie în acest sens și mai devreme decât astăzi, dar până la urmă, interesul Republicii Moldova, așa cum îl văd eu, este să avem un Guvern și să evităm alegerile anticipate, decât să forțăm lucrurile. Amân această decizie în folosul societăţii", a menţionat acesta.
Totodată, şeful statului a ţinut să menţioneze că va înainta o candidatură la funcţia de prim-ministru, doar atunci când se va convinge că situaţia politică predispune spre asta. "Desemnarea candidatului cred că va avea loc nu mai târziu de săptămâna viitoare. Este corect să nu ne grăbim, pentru a nu pierde mai mult timp după", a punctat Nicolae Timofti.
Publika.md aminteşte că preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, le cerea liderilor politici să încheie negocierile până pe 5 aprilie.
Menţionăm că Guvernul condus de prim-ministrul Vlad Filat a primit vot de neîncredere din partea deputaţilor. Moţiunea de cenzură a fost iniţiată de către PCRM, iar motivul de bază pe care l-au invocat comuniştii a fost corupţia din cadrul Executivului.
Potrivit Constituţiei, după prezentarea demisiei Cabinetului de miniştri, preşedintele ţării va desemna un candidat la funcţia de prim-ministru, nu înainte de a se consulta cu fracţiunile parlamentare.
De asemenea, Constituţia Republicii Moldova prevede că în cazul imposibilităţii formării Guvernului sau blocării procedurii de adoptare a legilor timp de trei luni, şeful statului poate să dizolve Parlamentul, deşi legea nu îl obligă să facă acest lucru.