Preşedintele Ucrainei îl invită pe Putin la o întâlnire în zona de conflict din Donbas
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, l-a invitat marţi pe omologul său rus, Vladimir Putin, să se întâlnească în zona conflictului cu separatiştii proruşi din estul Ucrainei, pentru a face să scadă tensiunea dintre cele două ţări, transmit agenţiile internaţionale de presă, preluate de Agerpres.
„Domnule Putin! Sunt dispus să vă propun să ne întâlnim în orice loc din Donbas-ul ucrainean, unde războiul continuă!”, a spus Volodimir Zelenski într-un discurs adresat naţiunii.
„Milioane de vieţi” sunt în joc în cazul unui conflict între Ucraina şi Rusia, a avertizat marţi preşedintele ucrainean, adresându-i-se liderului de la Kremlin.
„Preşedintele rus a spus cândva: dacă o luptă este inevitabilă, trebuie să ataci primul. Dar, în opinia mea, fiecare lider trebuie să înţeleagă că o luptă nu poate fi inevitabilă atunci când este vorba despre un război real şi milioane de vieţi”, a adăugat Volodimir Zelenski în discursul său.
Peste 150.000 de militari ruşi au fost comasaţi la frontiera Ucrainei şi în Crimeea anexată, a anunţat luni şeful diplomaţiei Uniunii Europene, Josep Borrell, după reuniunea în sistem de videoconferinţă a miniştrilor de externe din UE, în cadrul Consiliului Afaceri Externe (CAE).
„Există un risc de escaladare prin desfăşurarea a 150.000 de militari ruşi la frontiera cu Ucraina. Este vorba despre desfăşurarea cea mai masivă la care am asistat vreodată. Este îngrijorător”, a declarat Borrell după încheierea reuniunii CAE, fără a oferi detalii despre sursa acestor informaţii.