Preşedintele UEFA a anunţat pentru cine va ţine pumnii la Campionatul Mondial de fotbal din Brazilia
Preşedintele UEFA, Michel Platini, va ţine pumnii celor 13 reprezentante din Europa la Campionatul Mondial din Brazilia. Totodată, şeful forului european i-a felicitat pe cei de la Bayern Munchen pentru evoluţia excepţională din acest an.
Michel Platini, actualul preşedinte al UEFA, şi unul dintre cei mai mari foşti fotbalişti ai Planetei, a declarat că îşi doreşte ca titlul mondial să fie câştigat a treia oară consecutiv de o reprezentativă din Europa.
"Le urez mult noroc celor 13 echipe naţionale care vor reprezenta Europa la Cupa Mondială din Brazilia. Vreau ca una dintre acestea să câştige titlul, iar Cupa să mai stea în Europa încă patru ani", a anunţat Platini.
De asemenea, preşedintele forului european a ţinut să laude cea mai bună echipă din Europa, Bayern Munchen, pentru evoluţia de senzaţie din 2013.
"Ar fi o neglijenţă din partea mea să închei anul 2013 fără ai felicita pe cei de la Bayern Munchen pentru faptul că au câştigat Campionatul Mondial al Cluburilor, dar şi pentru parcursul de excepţie din acest an", a mai declarat preşedintele UEFA.
Spania este campioana mondială şi europeană en-titre. Naţionala iberică domină fotbalul la nivel de selecţionate din 2008, atunci când a câştigat Campionatul European. Spania a triumfat şi la Cupa Mondială din 2010, dar şi la Euro 2012.
Dintre cele 13 naţionale din Europa, care vor fi prezente la Mondial, Spania, Germania şi Olanda sunt cotate cu cele mai mari şanse de a câştiga titlul.
Sport
- Ziariştii italieni, nemulţumiţi de tragerea la sorţi a grupelor Campionatului Mondial. "A fost aranjată"
- Bayern Munchen şi Raja Casablanca se vor duela în această seară în finala Campionatului Mondial al cluburilor
- Bayern Munchen a câştigat, anul acesta, cinci trofee şi a încasat 125 milioane de euro