Preşedintele Yemen-ului a suferit arsuri grave şi are un plămân perforat
Preşedintele yemenit Ali Abdullah Saleh a suferit arsuri pe 40 la sută din suprafaţa corpului şi are un plămân perforat, informează CNN. Oficialul de la Sanna a fost rănit la sfârşitul săptămânii trecute, în urma unui atac cu bombă asupra reşedinţei prezidenţiale din capitala Yemenului.
Autorităţile yemenite nu au specificat deocamdată dacă starea de sănătate a preşedintelui îi va permite acestuia să revină la conducerea statului. Ali Abdullah Saleh, care conduce Yemenul de 32 de ani, se confruntă de patru luni cu proteste anitiguvernamentale de proporţii. Acesta refuză însă să se retragă din funcţie, în pofida presiunilor exercitate de comunitatea internaţională.
Atacul de vineri s-a soldat cu 11 morţi şi 124 de răniţi, printre car şi premierul Ali Moujawar şi alţi patru înalţi responsabili ai regimului. Preşedintele Yemenului împreună cu ceilalţi răniţi sunt trataţi în spitale din Arabia saudită.