Preşedinţii celor două Corei, Kim Jong Un şi Moon Jae-in, s-au întâlnit la un al doilea summit la Panmunjom
Preşedinţii celor două Corei, Kim Jong Un şi Moon Jae-in, s-au întâlnit la un al doilea summit la Panmunjom, a anunțat preşedinţia sud-coreeană, citată de agenții de presă, informează Agerpres. Spre deosebire de summitul istoric desfăşurat tot la Panmunjom, în aprilie, acesta nu a fost anunțat înaintea întâlnirii, potrivit tvr.ro.
La summitul din aprilie, preşedinţii Coreei de Nord şi Coreei de Sud, Kim Jong Un şi Moon Jae-in, au convenit să continue dialogul pentru realizarea unor obiective comune, precum încheierea oficială a războiului inter-coreean sau denuclearizarea Peninsulei Coreene.
Noul summit la care au participat președinții Coreei de Sud și Coreei de Nord a avut loc la două zile după ce preşedintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a anunţat că anulează summitul cu preşedintele nord-coreean, Kim Jong Un, care era planificat pentru data de 12 iunie, la Singapore.
Anunțul anulării summit-ului a fost făcut printr-o scrisoare adresată de președintele SUA liderului de la Phenian, în care se face referire și la capabilitățile nucleare.
Președintele SUA a scris în mesajul adresat lui Kim Jong Un despre "un moment cu adevărat trist în istorie" și despre "o oportunitate ratată". El a subliniat că aștepta cu nerăbdare întâlnirea cu liderul nord-coreean, pe care îl îndeamnă să îl contacteze dacă se răzgândește.
"Am fost informați că întâlnirea a fost cerută de Coreea de Nord, dar asta a fost total lipsit de relevanță pentru noi. Așteptam cu mare nerăbdare să fiu acolo cu dvs. Din păcate, din cauza extraordinarei furii și a ostilității deschise afișate în cea mai recentă declarație a dvs., simt că nu este potrivit, în acest moment, să avem această întâlnire îndelung planificată", subliniază Donald Trump în mesajul dat publicității.
"Vă informez, așadar, prin prezenta scrisoare că, spre binele ambelor părți dar în detrimentul lumii, summitul de la Singapore nu va avea loc. Vorbiți despre capacitățile dvs. nucleare, dar ale noastre sunt atât de masive și de puternice, încât mă rog lui Dumnezeu să nu fie nevoie să fie folosite vreodată", a adăugat președintele SUA.
Totuşi, președintele Donald Trump a revenit a doua zi, afirmând că sunt în curs discuţii cu Phenianul şi că summitul ar putea avea loc.
"Avem discuţii foarte productive cu Coreea de Nord despre restabilirea summitului care, dacă se va întâmpla, va rămâne probabil în Singapore, la aceeaşi dată, 12 iunie, şi, dacă va fi necesar, va fi prelungit şi după această dată", a scris Donald Trump pe Twitter.
- Coreea de Nord a distrus tunelurile complexului său nuclear: A fost o explozie uriaşă (VIDEO)
- Donald Trump: Summitul cu Kim Jong-un nu va mai avea loc
- Trump: Armata americană este pregătită în cazul în care Coreea de Nord face ceva nesăbuit
- Coreea de Nord este în continuare dispusă să colaboreze cu Statele Unite