Presezon anulat în NBA, din cauza grevei
Presezonul din Liga Profesionistă nord-americană de baschet a fost anulat din cauza grevei. Discuţiile dintre sindicatul jucătorilor profesionişti şi conducerea NBA nu au ajuns la niciun rezultat, după ce ambele părţi s-au aşezat din nou la masa negocierilor.
Oficialii Ligii Profesioniste nord-americane de baschet iau în calcul chiar şi anularea primelor două săptămâni din sezonul regulat.
"Nu avem altă cale decât să anulăm primele două săptămâni din sezonul regulat, dacă nu se va găsi o soluţie până luni. Nu am fost în măsură să înaintăm în negocieri, aşa cum ar fi trebuit", a menţionat Adam Silver, comisar adjunct Asociaţia Naţională de baschet.
Discuţiile de patru ore s-au încheiat cu anularea a 71 de meciuri din perioada de pregătire de dinaintea sezonului regulat, după ce, pe 23 septembrie, s-a decis anularea primelor 43 de astfel de întâlniri. Sezonul regulat era programat pentru data de 1 noiembrie. Astfel, există riscul anulării unor meciuri din sezonul regulat pentru prima dată din 1998-1999, când campionatul a fost redus la 50 de meciuri din 82, tot din cauza unei greve.
- VEZI AICI cel mai frumos gol anulat
- Jordan a fost amendat cu 100 de mii de dolari pentru comentariile privind greva din NBA
- Asociaţia nord-americană de Baschet a amânat startul noului sezon pentru două săptămâni
- Unics Kazan a învins în deplasare formaţia Assecom Prokomom în etapa a patra din Euroliga de Baschet