Preţul exorbitant cu care a fost vândut un bilet scos la licitaţie pentru a-l însoţi pe Jeff Bezos în spaţiu
Un bogat şi fericit câştigător a plătit sâmbătă suma de 28 de milioane de dolari pentru un loc scos la licitaţie, pentru a-l însoţi pe Jeff Bezos în primul zbor de turism spaţial al societăţii Blue Origin, care se va desfăşura pe 20 iulie, relatează AFP, citat de agerpres.ro.
Câştigătorul, a cărui identitate va fi cunoscută în săptămânile următoare, i-a depăşit cu miza sa pe cei circa 20 de concurenţi la licitaţia finală online ce a durat mai puţin de 10 minute.
Procesul licitaţiei a început în luna mai, cu mize care au atins joi 4,8 milioane de dolari. Acesta a fost sâmbătă preţul de pornire pentru vânzarea locului ce va fi ocupat alături de alte trei, pe care vor sta fondatorul Amazon, fratele său, Mark, şi încă un turist spaţial a cărui identitate nu a fost dezvăluită.
Miza a crescut repede la 10 milioane de dolari, după care participanţii au plusat progresiv cu câte un milion, licitaţia fiind închisă cu oferta de 28 de milioane de dolari. Cel care a adjudecat locul va trebui să plătească şi un comision de 6% casei de licitaţii RR Auction.
Suma de 28 de milioane de dolari va ajunge la o fundaţie creată de Blue Origin pentru încurajarea tinerilor să se dedice profesiilor ştiinţifice.
Jeff Bezos, care luna viitoare va părăsi postul de şef al Amazon, a anunţat la începutul acestei luni că va participa la primul zbor uman al rachetei New Shepard.
Capsula rachetei, dotată cu opt hublouri, poate găzdui cel mult şase persoane. Racheta va fi lansată dintr-un deşert la vest de Texas şi capsula se va separa la o altitudine de 75 de kilometri, continuându-şi traiectoria până la depăşirea altitudinii de 100 de kilometri, limita între atmosfera terestră şi spaţiu.
Pasagerii vor putea apoi pluti în imponderabilitate timp de aproximativ trei minute şi privi curbura Terrei. În acest timp, racheta va coborî pentru o aterizare verticală şi capsula va iniţia la rândul ei o coborâre spre Terra, unde înaintea aterizării în deşert va fi frânată de trei paraşute mari şi retrorachete.