Prețul gazelor naturale trebuia să fie mai mic în octombrie, dar acest lucru nu se va întâmpla. Precizările ANRE
Prețul furnizării gazelor naturale pentru consumatorii finali nu poate fi redus din două motive obiective, chiar și în contextul unei modificări a formulei costurilor contractuale. Asta anunță directorul Moldovagaz, Vadim Ceban.
- 1.Conform calculelor, autoritatea de reglementare a stabilit inițial prețul ce reiese dintr-un tarif mediu anual de 926,94 dolari per mia de metri cubi de gaze naturale, ceea ce este cu 146,8 dolari mai puțin decât prețul de achiziție estimat în octombrie (1.073,73 dolari per mia de metri cubi). În noiembrie, această diferență va constitui 96,8 dolari , în timp ce prețul prognozat este de 1.023,7 dolari per mia de metri cubi. Ca urmare, apare următorul motiv:
- 2. În baza prevederilor Metodologiei de calcul, în tariful pentru furnizarea gazelor naturale, care a intrat în vigoare de la 1 octombrie, au fost incluse și devierile tarifare acumulate de Moldovagaz pentru perioada ianuarie-septembrie în sumă de 1.817,5 milioane lei. Tariful aprobat permite nu doar compensarea costurilor întreprinderii, dar și evitarea acumulării noilor devier, ceea ce ar putea genera o creștere inevitabilă a prețurilor pentru consumatori.
Totodată, potrivit Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică, conform contractului dintre Moldovagaz și Gazprom, prețul de achiziție a gazelor naturale se stabilește lunar, în funcție de indicatorii platformei Olandeze de tranzacționare TTF și a componentei mixului de produse petroliere.
Pentru trimestrele I și IV ale anului calendaristic, formula prevede 30% preț referință stabilit de indicatorii Front Month de pe platforma TTF și 70% mixul de produse petroliere. Pentru trimestrele II și III, formula se inversează, după cum urmează: 70% preț referință platforma TTF și 30% mixul de produse petroliere.
În condițiile anului 2022, când prețul de bursă urmează un trend continuu ascendent, inversarea formulei pentru trimestrele I și IV ale anului curent, asigură pentru Moldovagaz un preț de achiziție mai mic decât în trimestrul II și III, cât și o diferență substanțială față de alternativele din piață. Specificăm că, în luna octombrie prețul pentru furnizorul din Republica Moldova este de 1074 de dolari pentru 1000 m3, față de 1883 de dolari pentru 1000m3 în luna septembrie, până la modificarea formulei.
ANRE menționează că Metodologia de calculare, aprobare și aplicare a prețurilor reglementate pentru furnizarea gazelor naturale prevede că prețurile de furnizare pentru consumatorii finali au la bază prețul mediu ponderat anual de achiziție al furnizorului.
Prin urmare, în calculele de ajustare a prețurilor reglementate de furnizare, ANRE a inclus prețurile prognozate de import ale Moldovagaz pentru trimestrul IV al anului 2022, precum și o parte din devierile tarifare negative acumulate în perioadele precedente.
În concluzie, modificarea formulei de stabilire a prețului de achiziție a gazelor naturale de către Moldovagaz Gazprom nu are un efect similar și imediat în prețurile reglementate de furnizare către consumatori, impactul fiind deja inclus în structura prețurilor reglementate aprobate la nivelul unui an calendaristic.
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică asigură cetățenii de corectitudinea efectuării într-un mod transparent a tuturor calculelor astfel ca prețurile achitate de consumatorii finali să fie corecte și să asigure securitatea aprovizionării populației cu gaze naturale.