Preţul gazului rusesc în luna aprilie va fi de 678 de dolari per mia de metri cubi, a anunţat directorul Moldovagaz, Vadim Ceban. E un preţ mai mic faţă de cel din luna martie, când am cumpărat de la Gazprom cu 1011,73 de dolari per mia de metri cubi.
Gazprom va primi banii de la Chişinău, doar că gazul va fi livrat regiunii transnistriene. În schimbul lui, Tiraspolul ne vinde energie electrică la preţ accesibil, conform unei înţelegeri anterioare.
Volumul de gaz livrat de Gazprom este de 5,8 milioane de metri cubi pe zi, ceea ce înseamnă 176,7 milioane metri cubi lunar.