Preţul la gazele naturale a atins niveluri record în Europa
Preţul la gazele naturale în Europa, deja ridicat din cauza livrărilor ruseşti reduse din această vară, a atins un nou record luni, în urma deciziei Gazprom de a nu pompa prin Ucraina decât foarte puţine gaze suplimentare.
Potrivit agenţiilor ruse de presă, citate de France Presse, preţul la gaze în Europa a atins maximul său istoric, depăşind pragul de 585 de dolari pe mia metri cubi imediat după decizia Rusiei de a nu acoperi decât 4% din capacitatea suplimentară de tranzit a gazelor oferită de Ucraina pentru luna septembrie. Asta în timp ce preţul la gazele naturale în Europa înregistrase deja niveluri record în faţa cererii crescute şi a nivelului de stocare mult mai scăzut decât de obicei, ceea ce provoacă îngrijorări în perspectiva iernii, scrie digi24.ro.
În cadrul contractului actual, Gazprom trebuia să asigure tranzitul a 40 miliarde de metri cubi de gaze anual prin Ucraina. Gazprom achiziţiona apoi capacităţi suplimentare dacă era necesar.
De obicei, Rusia achiziţionează o cantitate importantă de capacitate de tranzit în plus, atunci când gazoductele sale care ocolesc Ucraina pompează gaze spre Europa la capacitate maximă.
Dar unul dintre principalele gazoducte ruseşti către Germania, Yamal-Europa, nu funcţionează în prezent decât la capacitate extrem de redusă după un incendiu la o uzină de procesare a gazelor, la începutul lunii august. Luni, în punctul de sosire Mallnov venise mai puţin din jumătatea volumului, comparativ cu cel de dinaintea incidentului.
Într-un comentariu pentru AFP, citată de Agerpres, organizaţia de evaluare a indicelui de preţ Platts a declarat că preţul gazelor naturale din Europa este provocat în special de cererea crescută după o iarna rece şi de scăderea altor surse de aprovizionare.
Unii observatori acuză Moscova că exercită presiune şi rămâne surdă la cererile europenilor de creştere a livrărilor în aşteptarea dării în folosinţă a controversatului gazoduct Nord Stream 2, comentează AFP.