Preţul petrolului a crescut ușor pe piețele internaționale! Barilul Brent a ajuns la 64 de dolari şi 56 de cenţi
Preţul petrolului a crescut uşor la bursele din întreaga lume, înaintea întâlnirii dintre reprezentanţii statelor exportatoare de petrol şi cei ai companiilor americane de gaze de şist. OPEC insistă pentru reducerea producţiei de petrol pentru a contracara scăderea preţului la bursă.
Strategia organizaţiei e subminată de creşterea cantităţii de gaze de şist. În plus, Statele Unite au majorat şi producţia de petrol, ajungând să depăşească Arabia Saudită.
Experţii cred că în curând SUA va depăşi chiar şi Rusia şi va urca pe primul loc în topul producătorilor. Barilul de ţiţei Brent se tranzacţiona cu 64 de dolari şi 56 de cenţi, în creştere cu 19 cenţi faţă de săptămâna trecută.
Iar barilul de petrol american a ajuns la 61 de dolari şi 42 de cenţi, mai mult cu 17 cenţi. Reuniunea dintre miniştrii din ţările OPEC şi marii comercianţi de petrol se va desfăşura la Houston, unde are loc o mare conferinţă dedicată industriei energiei.
Pe agendă se află şi mult aşteptata discuţie cu reprezentanţii firmelor de gaze de şist. Analiştii consideră că OPEC va face o propunere de compromis, pentru a menţine preţul petrolului măcar la cotele actuale.