Trei directori de spitale, SANCŢIONAŢI pentru deficit de medicamente. Cine sunt ei
Embed:
Managerii a trei dintre cele mai mari spitale din ţară şi şeful adjunct al Agenţiei Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale au fost sancţionaţi, pentru că nu ar fi gestionat corect criza medicamentelor.
Potrivit unui comunicat al Ministerul Sănătăţii, le-au fost aplicate mustrări aspre șefului Institutului Mamei și Copilului și directorului adjunct al agenției Medicamentului.
Iar managerii Institutului Medicinei de Urgenţă și Institutului Oncologic au primit doar mustrări. Potrivit Ministerului Sănătății, ei nu au întreprins măsuri pentru a completa stocurile cu medicamente. Ca urmare, pacienții au fost puși în situația să cumpere medicamentele și consumabilele necesare pentru tratament.