Previziune SUMBRĂ a unui celebru astrofizician! Ce s-ar putea întâmpla cu omenirea peste 100 de ani
Oamenii ar putea dispărea de pe Terra, în cel mai negru scenariu, în mai puţin de 100 de ani din cauza roboţilor, avertizează Lordul Martin Rees, un astrofizician care ocupă funcţia de Astronomer Royal la curtea Reginei Elisabeta a II-a.
El nu este singurul care a avertizat în legătură pericolul pe care îl reprezintă inteligenţa artificială şi roboţii. Miliardarii Elon Musk şi Bill Gates au vorbit şi ei despre acesta. Fondatorul companiei Tesla a declarat că această tehnologie este mai periculoasă decât bombele nucleare, scrie Rador.
Lordul Rees crede că roboţii dezvoltaţi de oameni se vor revolta împotriva creatorilor lor.
Acest scenariu nu ne este străin, deoarece l-am văzut în multe universuri SF, precum Terminator sau Battlestar Galactica.
Potrivit cercetătorului, perioada ocupată de inteligenţa organică, căreia îi aparţin oamenii, va fi doar una scurtă, o mică licărire undeva pe calea dintre apariţia primelor semne de viaţă acum 4 miliarde de dolari şi miliardele de ani în care maşinile vor stăpâni planeta şi universul.