Prezervative pentru deputaţi. "Trebuie să oprim infecţia politică!" FOTO/VIDEO
Haz de necaz în fața Palatului Republicii. Mişcarea de tineret "Împreună pentru Viitor" a organizat, astăzi, un flash-mob cu tema "Prezervative pentru Voronin şi întreaga clasă politică moldovenească". Potrivit iniţiatorilor, acţiunea a fost organizată pentru a aduce un mesaj special liderului PCRM, Vladimir Voronin.
"Oferim aceste prezervative deputaţilor cu mesajul: Ajutaţi-ne să oprim infecţia politică. Am vrut să îi transmitem acest mesaj în special domnului Voronin, dumnealui este responsabil ca au apărut unii politicieni în Parlament", a spus unul dintre organizatori.
Deputaţii care au primit în dar câte un prezervativ au reacţionat diferit. Unii s-au arătat mulţumiţi, iar alţii indignaţi de acţiunea tinerilor.
"Mi-au dat un element interesant, de o mărime foarte mare. Mi-e interesant ce ar însemna, nu prea am înţeles. E dreptul lor să organizeze un flash-mob, mă bucur că au iniţiativă. Însă, aş vrea să vină şi cu unele argumente din punct de vedere juridic, atunci îi voi susţine. Cu aceste elemnte găsim noi ce să facem", a menţionat deputatul neafiliat Sergiu Sârbu.
Deputatul PLDM Ion Butmalai s-a arătat nemulţumit de cele întreprinse de Mişcarea de tineret "Împreună pentru Viitor". "Dăruiţi-le lor câte un prezervativ, care să îl ducă la stăpân. Cei care oferă aceste obiecte sunt nişte bandiţei cu antecedente penale", a specificat liberal-democratul.