Prezidenţiale 2020. Portretele candidaţilor la funcţia de preşedinte al Moldovei
Embed:
În turul doi se confruntă doi economişti. Până să intre în politică, atât Maia Sandu, cât şi Igor Dodon şi-au făcut studiile şi au lucrat în domeniul economic.
Maia Sandu are 48 de ani şi este președintele Partidului Acțiune și Solidaritate. Între 2010 şi 2012, a fost consilier al Directorului Executiv al Băncii Mondiale, la Washington. Trei ani mai târziu, a devenit ministru al Educației în Guvernul Filat. Ulterior, și-a fondat propriul partid, iar în perioada iunie-noiembrie 2019 a fost premier.
Contracandidatul ei, actualul preşedinte, Igor Dodon, are 45 de ani şi luptă pentru un nou mandat. Înainte de a ajunge în fotoliul de şef de stat, a fost ministru al Economiei în Guvernul Tarlev şi vicepremier şi ministru al Economiei în cabinetul Greceanîi. Apoi a fost ales deputat în mai multe legislaturi, din 2009 până în 2016.