Prezidenţiale 2020. Primarul Ion Ceban a votat. "Am putea alege între stabilitate şi chiar haos"
Primarul capitalei a votat. Acesta a venit împreună cu soţia sa, Tatiana.
"Este o zi foarte importantă. Votul fiecăruia dintre noi contează. De noi azi depinde cum se va dezvolta ţara, ce curs de dezvoltare va avea Moldova, am putea alege între stabilitate şi chiar haos."
Totodată, edilul Chişinăului a menţionat că pledează pentru stabilitate, consolidarea eforturilor şi pentru dezvoltarea Republicii Moldova.
"Putem fi uniţi pentru Republica Moldova. Să aplicăm totul pentru dezvoltarea ţării. Cei care am rămas acasă avem responsabilitate. Este un timp ploios, sunt situaţii de risc, dar astăzi de noi depinde cum va arăta viitorul ţării."
Soţia lui Ion Ceban, Tatiana, a declarat că pentru ei este important ca ţara să se dezvolte frumos, armonios, şi să se simtă bine acasă.
"Am votat pentru un viitor frumos,astăzi toţi vor alege direcţia care ne-ar permite să avem o ţară dezvoltată."