Mereu pozitiv, glumeţ şi talentat. Aşa îl ţin minte oamenii din satul natal pe actorul Mihai Volontir, care s-a stins ieri din viaţă, la vârsta de 81 de ani. Deşi trăia la Bălţi, artistul venea des în satul în care s-a născut.

Nu există om în satul Glinjeni din raionul Şoldăneşti, care să nu-l cunoască pe actor. Un copil regretă că artistul său iubit s-a stins din viaţă, dar speră că va putea aduce şi el lumină în lumea artei.

- Cum te numesti?

- Mihai Volontir. Mă îmbrăcam în haine ca el şi jucam rolurile pe care le vedem la televizor. Când mă vede lumea spune bravo Mihai Volontir. Când mă uit la pozele lui îmi pare că seamăn şi eu. Vreau să devin şi eu celebru şi talentat ca şi el."

Micul actor învaţă în gimnaziul în care a studiat şi maestrul Mihai Volontir, acum 70 de ani. De doi ani, şcoala poartă numele maestrului.

"Îl avem aici la una din vizitele de la Glinjeni, la plimbare. Aici pasionat de vânătoare, uitaţi-va ce este de atent", arată pozele Boris Volontir, nepotul actorului.

Un pic mai în vale de şcoală, l-am găsit pe unul dintre prietenii din copilărie ai marelui artist, Vladimir Matcovschi. Acesta şi-a amintit de peripeţiile de acum câteva decenii: "Ieşeam în drum ne jucam. Îmi aduc aminte un caz foarte interesant cu domnul Volontir. Eram cu vacile în pădure şi din joacă am aprins pădurea, am scăpat ca prin urechile acului."

Şi acum ţine minte momentul când prietenul său Mihai a intrat la Teatrul Naţional "Vasile Alecsandri" din Bălţi , unde a debutat în spectacolul "Chiriţa din Iași", devenind în scurt timp principalul interpret al unor personaje de prim-plan.

"Când a venit la Bălţi i-au dat un text şi i-au spus ca într-o săptămână să-l cunoască. El a venit, s-a uitat prin el timp de două zile şi a spus că se duce să-l prezinte. Peste patru, cinci ore a venit bucuros şi a spus că a dat examenul. Dumnezeu să-l ierte, a fost un om extraordinar", spune amicul de copilărie.

Casa unde a copilărit actorul Mihai Volontir a fost vândută de către părinţi în anii '80. Astăzi, priveliştea de aici este tristă.

"Anul trecut când a venit s-a aşezat pe prag şi i-a dat lacrimile, nu-şi putea stăpâni emoţiile, ţinea foarte mult la amintiri, la casa părintească, la sat. Atunci când apărea el în sat lumea uita de absolut de toate, erau foarte dornici să vine să-l vadă", povesteşte Boris Volontir.