Prietenul lui Steve Jobs a fost numit cavaler al Imperiului Britanic
Britanicul Jonathan Ive, şeful departamentului de design al Apple, poate să-şi spună de astăzi Sir Jonathan, după ce a fost numit Knight Commander (cavaler) al Imperiului Britanic, scrie gadgetreport.ro.
Născut în Marea Britanie, Ive lucrează pentru Apple din 1992 şi este omul care a realizat design-ul celor mai iconice gadget-uri lansate de Apple în ultimii aproape 20 de ani.
Ive a realizat design-ul revoluţionar al primului iMac, creănd practic primul calculator all-in-one din lume. Ulterior, el s-a aflat în spatele tuturor gadget-urilor lansate de Apple, de la diferite modele de iPod până la iPhone şi iPad.
Biografia oficială a lui Steve Jobs, scrisă de walter Isaacson, alocă pagini întregi relaţiei speciale şi simbiozei dintre Ive şi Jobs.
Jobs spunea că Ive este “partenerul său spiritual”, iar experţii în design spun că relaţia celor doi a fost elementul cheie care a dus la succesul fulminant al Apple.