Prim-ministrul Pavel Filip a participat la inaugurarea Festivalului Internațional de Muzică "Mărțișor-2019"
Cea de-a 53-a ediție a Festivalului Internațional de Muzică „Mărțișor-2019” a fost inaugurată în această seară. La eveniment a participat prim-ministrul Pavel Filip. În acest an, spectacolul se desfășoară sub genericul „În duet cu primăvara”.
În cadrul evenimentului, premierul Pavel Filip l-a felicitat pe maestrul Eugen Doga cu ocazia celei de-a 82-a aniversări. Printre invitații de onoare ai Festivalului ,,Mărțișor - 2019” a fost și ministrul pentru Românii de Pretutindeni, Natalia Elena Intotero.
Festivalul Internațional de Muzică ,,Mărțișor – 2019” are loc în perioada 1-10 martie curent și este organizat de către Ministerul Educației, Culturii și Cercetării în comun cu instituțiile concertistice. Cea de-a 53-a ediţie va aduna pe scenele din ţară cele mai renumite colective artistice naționale, dar și din străinătate.
Ediția ,,Mărțișor – 2019” din acest an va cuprinde 47 de spectacole muzicale, dintre care 22 - vor fi organizate în 13 raioane ale țării.