Prim-ministrul Pavel Filip participă la cel de-al cincilea Summit al Parteneriatului Estic
Prim-ministrul Pavel Filip întreprinde, în perioada 22 – 25 noiembrie 2017, o vizită de lucru la Bruxelles, Regatul Belgiei, unde va participa la cel de-al cincilea Summit al Parteneriatului Estic (PaE).
Sesiunea plenară a Parteneriatului Estic va avea loc vineri, 24 noiembrie, începând cu ora 10.00 (ora Chișinăului). În cadrul evenimentului, premierul Pavel Filip va rosti un discurs în numele Republicii Moldova.
Totodată, prim-ministrul Pavel Filip va avea întrevederi cu Donald Tusk, Președintele Consiliului European, Federica Mogherini, Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, Johannes Hahn, Comisar european pentru Politică de Vecinătate și Negocieri de Extindere, Pierre Moscovici, Comisar european pentru Afaceri Economice și Financiare.
De asemenea, şeful Executivului va vizita Cartierul General al Organizației Tratatului Atlanticului de Nord, unde va dialoga cu Secretarul General NATO, Jens Stoltenberg. Conferința de presă comună a celor doi oficiali va fi transmisă în direct pe pagina oficială a organizației, www.nato.int.
În marja Summit-ului, prim-ministrul va avea și o serie de întrevederi bilaterale cu șefi de stat și de guvern. De asemenea, Pavel Filip se va întâlni cu Diaspora stabilită în Belgia.
- Ședință de urgență la Guvern în urma accidentului de la mina din satul Pașcani. Premierul cere investigații și găsirea tuturor responsabililor
- Pavel Filip la "Cyber Drill Alert": Guvernul acordă o atenție deosebită asigurării securității cibernetice
- Președintele belarus Aleksandr Lukașenko a refuzat invitația UE la un summit al Parteneriatului Estic
- Consolidarea sistemului statistic național, discutată de Premierul Pavel Filip şi Directorul General al Eurostat