Prima Casă 3. Soţii Curtiş şi cei cinci copii ai lor şi-au văzut visul împlinit: Şi-au cumpărat un apartament în Capitală
19 familii cu copii au beneficiat deja de subvenții în cadrul Programului Prima Casă 3. Până acum, dosarele au fost depuse de 45 de familii. Cele mai multe, 22 la număr, au doi copii, așa că statul le va achita 25 la sută din prețul imobilului cumpărat.
Iar soții Curtiş, care au cinci copii, au primit subvenții egale cu valoarea apartamentului pe care și l-au cumpărat.
Membrii familiei au locuit până acum la rude. Ei spun că Programul Prima Casă 3 a fost singura şansă să se mute în propria locuinţă.
Familia şi-a cumpărat un apartament cu patru camere în Capitală, iar statul le oferă lunar peste trei mii de lei.
"Eu sunt foarte bucuroasă. Mă simt în siguranţă, liniştită şi ştiu că copiii mei au un loc unde pot să trăiască, să înveţe şi asta pentru noi este foarte important", a spus Marina Curtiş, beneficiară a programului.
Copiii spun că sunt foarte entuziasmaţi de noul lor apartament şi abia aşteaptă să se mute la casă nouă:
"Mă gândesc cum îmi voi aranja totul în cameră, în ce stil, încă nu am decis, dar este foarte emoţionant."
"Îmi place foarte mult, pentru că am aşteptat să avem casa noastră. Apartamentul este spaţios."
Reprezentanții Ministerului Finanțelor susţin că doar în această săptămână au fost depuse 32 de cereri în cadrul Programului Prima Casă 3.
"În mediu, două, trei, patru zile maxim. Noi avem, în general, cinci zile ca să examinăm cererea. În schimb, se lucrează foarte repede și nu sunt probleme la așteptare. Compensațiile se oferă pe contul lor bancar. Banii nu ajung la ei în mână, direct pe cont", a spus Nicoleta Codrean, specialist principal la Ministerul Finanțelor.
De la lansarea programului Prima Casă, au fost oferite, în total, 300 de credite. Creditele sunt oferite persoanelor care până la 45 de ani, iar preţul locuinţei nu trebuie să depăşească un milion de lei.
Beneficiarii achită prima rată în valoare de 10 la sută, și nu de 30, așa ca la ipoteci.
Ulterior, premierul Pavel Filip a anunțat extinderea proiectului prin oferirea de subvenții de la stat în valoare de 50 la sută din suma creditului.
Iar Prima Casă 3 este destinat familiilor cu copii. Statul va achita 10% din prețul locuinței pentru familiile cu un copil, 25% – pentru familiile cu doi copii, 50% – pentru familiile cu trei copii, iar pentru cei care au 4 și mai mulți copii, Guvernul va achita toată suma, familia achitând doar dobânzile.
Social
- Guvernul german promite ajutoare de 340 milioane de euro pentru fermierii afectaţi de secetă
- Parcul de ambulanţe se reînnoieşte! 14 autospeciale noi au fost repartizate în mai multe localități din ţară
- Veteranii războiului de independenţă, mulțumiți de ajutorul Guvernului pentru rezolvarea mai multor probleme sociale