PRIMA CASĂ, UN SUCCES: Sunt aproape 2.250 de dosare depuse în cadrul programului

Aproximativ 2.250 de familii și tineri necăsătoriți au decis să-şi procure anul acesta locuinţă prin programul "Prima Casă", lansat de Guvernul Filip.

Datele au fost publicate de fostul ministru al Finanţelor, Ion Chicu, actual consilier prezidenţial. Potrivit lui Chicu, lunar sunt înregistrate în medie 250 de credite. Astfel, până la sfârşitul anului numărul dosarelor înregistrate va ajunge la trei mii. Programul guvernamental "Prima Casă" a fost lansat în martie 2018, la iniţiativa fostului premier, Pavel Filip.

Conform regulamentului, la program pot aplica cetățenii care au până la 45 de ani, sunt angajați oficial şi nu au alte credite ipotecare. Costul locuinţei nu trebuie să depăşească un milion de lei, iar rata inițială este de cel puţin 10 la sută. De la deschiderea programului a fost lansată Prima Casă 2, destinată bugetarilor, unde statul achită 50 la sută din valoarea împrumutului.

Pentru familiile cu copii a fost lansat programul Prima Casă 3, care prevede subvenții de până la o sută de procente din valoarea creditului, în cazul celor care au patru sau mai mulţi copii.

Iar anul acesta, la sfârșitul lunii mai, fostul Guvern a aprobat regulamentul care prevede condiţii de acordare a acestui credit prin intermediul programului Prima Casă 4, destinat angajaţilor din mediul privat.

Lasă un comentariu