Prima celebrare publică pentru Suveranul Pontif: Papa Francisc a oficiat căsătoria a 20 de cupluri
Papa Francisc a oficiat căsătoria a 20 de cupluri în bazilica San Pietro de la Vatican. Este prima celebrare publică a ritualului căsătoriei pentru Suveranul Pontif, la 14 ani după cea oficiată de Ioan Paul al II-lea în octombrie 2000, cu ocazia Jubileului familiilor.
Cuplurile au fost alese la solicitarea Papei Francisc de vicariatul Romei. Vârsta mirilor a variat de la 25 la 56 de ani, unul dintre cupluri având chiar un copil.
"Este normal ca tinerii căsătoriţi să se mai şi certe. Dar vă sfătuiesc ca la sfârşitul zilei să faceţi pace", a menţionat Papa Francisc.
Liturghia papală a avut loc cu doar câteva săptămâni înainte de începutul Sinodului extraordinar al Episcopilor dedicat familiei şi mariajului catolic, ce se va desfăşura în perioada 5-19 octombrie.