Prima demisie a sezonului: Formaţia Osasuna a rămas fără antrenor
În timp ce unele cluburi din Europa abia fac totalurile după perioada de transferuri, alte s-au apucat de demisii! Jose Luis Mendilibar a devenit primul antrenor din cele mai puternice cinci campionate ale bătrânului continent care a fost demis în acest sezon.
Astfel, bascul a rezistat doar trei etape în acest sezon, pe banca tehnică a formaţiei Osasuna. Consiliul de directori al clubului l-au demis cu unanimitate de voturi, după ce echipa din Pamplona a pierdut toate cele trei meciuri de la startul campionatului în La Liga.
Mendilibar a preluat Osasuna în februarie 2011 şi a reuşit să salveze echipa de la retrogradare în sezonul precedent, chiar în ultima etapă. Tehnicianul, în vârstă de 52 de ani, a mai antrenat formaţiile Athletic Bilbao şi Valladolid.
Presa spaniolă scrie că cel mai probabil, Osasuna va fi preluată de Javi Garcia, care a promovat recent cu Almeria.