Prima detectare directă a unei găuri negre într-un roi stelar, realizată de astronomi britanici
sursa foto: publika.md
Astronomi din Marea Britanie au detectat pentru prima dată într-o manieră directă o gaură neagră într-un roi stelar foarte tânăr din afara galaxiei noastre, folosind o metodă ce promite descoperiri viitoare ale unor astfel de formaţiuni celeste, care sunt dificil de observat, potrivit unui studiu publicat joi, informează AFP.
"Există atât de multe găuri negre în Univers, dar noi nu le cunoaştem pentru că nu putem să le vedem", a explicat Sara Saracino, cercetătoare la Institutul de cercetări în astrofizică din cadrul Universităţii Liverpool din Marea Britanie, scrie agerpres.ro.
Fiind negre, aceste formaţiuni celeste sunt, prin definiţie, invizibile. Forţa lor gravitaţională, care îi ţine pe oameni la suprafaţa Terrei, este atât de puternică, încât nici măcar lumina nu poate scăpa odată intrată în ele.
Găurile negre pot fi detectate într-o manieră indirectă, prin radiaţia emisă la frontiera lor atunci când absorb materie, sau prin intermediul undelor gravitaţionale care sunt emise, de exemplu, de fuziunea dintre două găuri negre. Ele pot fi detectate şi într-o manieră directă, atunci când proximitatea dintre o gaură neagră şi o stea apropiată perturbă orbita celei din urmă.
Graţie acestei tehnici, echipa coordonată de Sara Saracino a descoperit o gaură neagră cu o masă de aproximativ 11 ori mai mare decât cea a Soarelui, situată în roiul stelar NGC 1850 din Marele Nor al lui Magellan, o galaxie apropiată de Calea Lactee, situată la o distanţă de 160.000 de ani-lumină. Acea gaură neagră "mică" deformează puţin orbita unei stele apropiate, a cărei masă este de cinci ori mai mare decât masa Soarelui.
"Este pentru prima dată când detectăm o gaură neagră cu această tehnică într-un roi stelar foarte tânăr" aflat în afara Căii Lactee, a adăugat astrofiziciana britanică, al cărei studiu a fost publicat în Monthly Notices of the Royal Astronomical Society.
Pentru a găsi acea formaţiune celestă rară, oamenii de ştiinţă au utilizat MUSE, un spectrograf cu câmp înalt de acţiune, instalat de doar câţiva ani în structura Very Large Telescope (VLT) de la Observatorul European Austral (ESO) din Chile.
Spectrograful MUSE le-a permis oamenilor de ştiinţă "să observe o zonă foarte populată", potrivit lui Sebastian Kammann, coautor al studiului, citat într-un comunicat publicat de ESO, şi să obţină "informaţii despre mii de stele dintr-o singură manevră, de zece ori mai multe decât cu oricare alt instrument".
Vârsta relativ tânără a roiului stelar studiat - mai puţin de 100 de milioane de ani - reprezintă un atu, întrucât "acolo se află un gen de găuri negre foarte diferite, în sensul că ele s-au format foarte recent", a explicat Sara Saracino. Acele găuri negre nu au avut timp să fie expulzate, "aşa cum se întâmplă în cazul roiurilor stelare foarte vechi", nici să interacţioneze între ele.
Faptul că acele formaţiuni celeste sunt tinere şi au încă "mase mici" îi interesează în special pe oamenii de ştiinţă, care încearcă să caracterizeze toată gama cunoscută de găuri negre - de la găurile negre cu "masă stelară", aşa cum este cazul celei identificate de echipa Sarei Saracino, şi până la cele super-masive, ce ating câteva milioane de mase solare, trecând prin cele "intermediare", a căror existenţă rămâne însă un subiect intens disputat în rândul cercetătorilor.
"Există atât de multe găuri negre în Univers, dar noi nu le cunoaştem pentru că nu putem să le vedem", a explicat Sara Saracino, cercetătoare la Institutul de cercetări în astrofizică din cadrul Universităţii Liverpool din Marea Britanie, scrie agerpres.ro.
Fiind negre, aceste formaţiuni celeste sunt, prin definiţie, invizibile. Forţa lor gravitaţională, care îi ţine pe oameni la suprafaţa Terrei, este atât de puternică, încât nici măcar lumina nu poate scăpa odată intrată în ele.
Găurile negre pot fi detectate într-o manieră indirectă, prin radiaţia emisă la frontiera lor atunci când absorb materie, sau prin intermediul undelor gravitaţionale care sunt emise, de exemplu, de fuziunea dintre două găuri negre. Ele pot fi detectate şi într-o manieră directă, atunci când proximitatea dintre o gaură neagră şi o stea apropiată perturbă orbita celei din urmă.
Graţie acestei tehnici, echipa coordonată de Sara Saracino a descoperit o gaură neagră cu o masă de aproximativ 11 ori mai mare decât cea a Soarelui, situată în roiul stelar NGC 1850 din Marele Nor al lui Magellan, o galaxie apropiată de Calea Lactee, situată la o distanţă de 160.000 de ani-lumină. Acea gaură neagră "mică" deformează puţin orbita unei stele apropiate, a cărei masă este de cinci ori mai mare decât masa Soarelui.
"Este pentru prima dată când detectăm o gaură neagră cu această tehnică într-un roi stelar foarte tânăr" aflat în afara Căii Lactee, a adăugat astrofiziciana britanică, al cărei studiu a fost publicat în Monthly Notices of the Royal Astronomical Society.
Pentru a găsi acea formaţiune celestă rară, oamenii de ştiinţă au utilizat MUSE, un spectrograf cu câmp înalt de acţiune, instalat de doar câţiva ani în structura Very Large Telescope (VLT) de la Observatorul European Austral (ESO) din Chile.
Spectrograful MUSE le-a permis oamenilor de ştiinţă "să observe o zonă foarte populată", potrivit lui Sebastian Kammann, coautor al studiului, citat într-un comunicat publicat de ESO, şi să obţină "informaţii despre mii de stele dintr-o singură manevră, de zece ori mai multe decât cu oricare alt instrument".
Vârsta relativ tânără a roiului stelar studiat - mai puţin de 100 de milioane de ani - reprezintă un atu, întrucât "acolo se află un gen de găuri negre foarte diferite, în sensul că ele s-au format foarte recent", a explicat Sara Saracino. Acele găuri negre nu au avut timp să fie expulzate, "aşa cum se întâmplă în cazul roiurilor stelare foarte vechi", nici să interacţioneze între ele.
Faptul că acele formaţiuni celeste sunt tinere şi au încă "mase mici" îi interesează în special pe oamenii de ştiinţă, care încearcă să caracterizeze toată gama cunoscută de găuri negre - de la găurile negre cu "masă stelară", aşa cum este cazul celei identificate de echipa Sarei Saracino, şi până la cele super-masive, ce ating câteva milioane de mase solare, trecând prin cele "intermediare", a căror existenţă rămâne însă un subiect intens disputat în rândul cercetătorilor.