Prima dezbatere televizată între Obama şi Romney. Cine a câştigat
Preşedintele american Barack Obama şi fostul guvernator al statului Massachusetts, republicanul Mitt Romney, au dezbătut prioritar probleme din domeniul economic şi cel al asistenţei medicale în cadrul primei dezbateri televizate din acest ciclu electoral.
Timp de 90 de minute, la Universitatea din Denver, Colorado, Barack Obama şi Mitt Romney şi-au apărat poziţiile faţă de impozite, reforma în domeniul sănătăţii şi rolul guvernului. Chiar de la început, candidatul Partidului Republican a trecut la ofensivă, punând un accent puternic pe economie. Romney l-a acuzat pe Obama de incapacitate de a reduce în jumătate deficitul bugetar, aşa cum a promis în 2008.
"Preşedintele are o viziune asemănătoare cu cea de acum patru ani şi anume un Guvern mai mare, cu mai multe cheltuieli, cu mai multe impozite, cu mai multe reguli", a declarat Mitt Romney.
La rândul său, Barack Obama a criticat managementul fiscal promovat de contracandidatul său republican şi a calificat abordarea acestuia drept "dezechilibrată". Asta în condiţiile în care Mitt Romney optează pentru o reducere a impozitelor în valoare de 5.000 de miliarde de dolari.
"Nu poţi reduce impozitele fără a împovăra familiile din clasa mijlocie sau fără să le adaugi la datoria naţională. E matematică, e aritmetică simplă", a menţionat Obama.
Un alt subiect de dezbatere între cei doi rivali a fost şi aşa-numita reformă din domeniul sănătăţii "Obamacare", ce presupune ca fiecare cetăţean american să aibă asigurare medicală. Romney consideră că măsura este foarte costisitoare şi nedemocratică. Pe de altă parte, Obama a subliniat că reforma este necesară, deoarece familile din SUA sunt îngrijorate de un posibil faliment, în cazul unei boli.
Potrivit unui sondaj realizat de CNN, 67 la sută din americani consideră că Mitt Romney a câştigat dezbatearea, în defavoarea lui Barack Obama, votat de 25 de procente din chestionaţi. Următoarele două dezbateri sunt programate pentru 16 octombrie la New York şi 22 octombrie, în Florida.