Prima doamnă a SUA luptă cu cancerul de piele. A fost supusă unei operații
Jill Biden, depistată cu cancer de piele, a fost supusă ieri dimineață unei operații. Kevin O'Connor, medicul președintelui american a anunțat că primei doamne a SUA i-au fost îndepărtate două leziuni, specifice carcinomului bazocelular, cea mai frecventă formă a acestui tip de cancer.
Potrivit doctorului, toate țesuturile canceroase au fost îndepărtate complet printr-o procedură cunoscută sub numele de operație Mohs.
”Doamna Biden este într-o stare de spirit bună și se simte bine”, a declarat doctorul O’Connor.
În urma unui screening de rutină pentru depistarea cancerului de piele la începutul acestei luni, medicii au recomandat ca o mică leziune deasupra ochiului drept al doamnei Biden să fie extirpată, ca măsură de precauţie.
Procedura de ieri dimineață a confirmat că leziunea era un carcinom bazocelular. O a doua leziune, pe pleoapa stângă a primei doamne, și o a treia leziune, pe partea stângă a pieptului, au fost, de asemenea, extirpate.
Președintele Joe Biden și-a însoțit soția la Walter Reed National Military Medical Center din Maryland, la aproximativ 25 de kilometri de Casa Albă, pentru această procedură, care a avut loc la câteva ore după ce s-au întors la Washington de la un summit trilateral desfășurat în Mexico City.
Potrivit Skin Cancer Foundation, carcinomul bazocelular este cea mai frecventă formă de cancer de piele, iar aproape 3,6 milioane de americani sunt diagnosticaţi anual cu acest tip de afecţiune.