Prima Doamnă îşi sărbătoreşte azi ziua de naştere. Nicolae Timofti: Dimineaţă i-am dăruit flori şi un sărut special (VIDEO)
Crăciunul este o sursă inepuizabilă de amintiri. Pentru mulţi moldoveni are miros de cozonac, pregătit de bunici şi mâncat la gura sobei, înainte de a porni la colindat. La fel îşi amintesc despre această sărbătoare şi politicienii. Cei care decid soarta ţării, iar uneori par departe de grijile adevărate ale cetăţenilor, vorbesc cu nostalgie despre satul natal, tradiţii şi cete de colindători.
În familia preşedintelui, Nicolae Timofti, este, astăzi, sărbătoare dublă: Crăciunul şi aniversarea Primei Doamne. "La Liturgia oficiată cu ocazia Naşterii Domnhului sunt pentru prima dată în calitate de preşedinte. Sărbătoarea o petrecem întotdeauna în familie, liniştiţi, stăm la masă. Vom sărbători azi şi ziua şoţiei. De dimineaţă i-am dăruit flori şi un sărut special", a menţionat Nicolae Timofti.
Crăciunul pentru şeful statului este o zi în care îşi aminteşte cu emoţie de sărbătorile petrecute alături de părinţi, în localitatea natală. "Nici nu eram la şcoală când m-au luat la biserică. Bunelul era staroste la biserică şi suntem legaţi de aceste lucruri. Eu, cum am mai spus-o şi înainte, cred, dar nu sunt acel om care să mă ţin strict de toate regulile unui credincios. Cred în Dumnezeu şi respect sărbătorile principale", a mai declarat preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti.