Prima explicație pentru incendiul din Piatra Neamț. "Spitalul a greșit, a făcut lucrările de mutare a secției ATI fără aprobare"
Tragedia de la Spitalul Judeţean Neamţ, în care au murit zece oameni, aduce în prim plan mai multe întrebări fără răspuns. Prefectul județului, George Lazăr, a declarat la Digi24, că spitalul a greșit pentru că efectuat mutarea secției ATI de la etajul 3 la etajul 2 fără vreo aprobare din partea DSP.
"Secția care a ars a fost mutată de la etajul 3 la etajul 2, fără să existe nici măcar notificare la DSP. Cu toate că era o modificare a structurii, nu s-a făcut adresa la DSP, era obligatoriu ca spitalul să facă acest lucru", a declarat prefectul de Neamț, George Lazăr, noteză digi24.ro.
"La etajul 2 s-au făcut în ultimele zile lucrări în regie proprie pentru a mări capacitatea secției de ATI, care până acum funcționa la un etaj mai sus. E doar o teorie, o supoziție, încă nu a fost confirmată, că această mutare nu a respectat cadrul legal și nu au fost verificări din partea celor care aveau competență și răspundeau tehnic pentru această modificare. Specialiștii de la ISU, parchetul, polițiștii, criminaliștii trebuie să stabilească date concrete în urma anchetei. Acum sunt niște date care se desprind din discuțiile avute cu cadrele medicale și cei de la ISU. A fost un fel de "hei-rup" de a muta secția de la etajul 3 la etajul 2, efectuând lucrări pe cont propriu. Spitalul a greșit că a făcut lucrările fără aprobare", a conchis prefectul, la Digi24.
Zece pacienți au decedat și șapte persoane, inclusiv un medic, sunt în stare gravă în cea mai mare tragedie de acest fel după incendiul din clublul Colectiv de acum cinci ani. Primele imagini care arată ce a rămas în urma incendiului ce a izbucnit sâmbătă după-amiază în secția ATI a Spitalului Județean Piatra Neamț sunt tulburătoare.
Salonul era unul dintre cele două de terapie intensivă, unde erau internați 16 pacienți. Toți intubați și toți cu același diagnostic: COVID-19.