PRIMA FOTOGRAFIE COLOR de pe Marte
Curiosity, robotul trimis de NASA pe Marte, a trimis marţi primele imagini color cu Planeta Roşie, la doar o zi după ce a ajuns pe suprafaţa acesteia, scrie gândul.info cu referire la Daily Mail.
Imaginea este înceţoşată din cauza prafului depus pe lentila aparatului foto, în timpul coborârii lui Curiosity pe Marte, notează sursa. Săptămâna viitoare, sunt aşteptate primele fotografii color realizate de braţul robotic al lui Curiosity.
Curiosity trimisese mai multe imagini alb-negru luni, în chiar prima zi pe Marte. Scopul misiunii este de a realiza fotografii cu rocile şi solul de pe Planeta Roşie, în încercarea de a găsi forme de viaţă. Daily Mail scrie că, teoretic, Curiosity poate fotografia obiecte aflate la o distanţă de la 2,1 centimetri până la infinit, faţă de obiectivul camerelor sale.
În plus, Curiosity este echipat şi cu unelte care vor săpa în solul marţian, pentru a căuta carbon şi alte elemente care ar putea susţine viaţa. Totuşi, echipamentele trebuie testate pentru câteva săptămâni, iar până atunci Curiosity va face numai fotografii.
Coborârea lui Curiosity pe suprafaţa lui Marte şi primii "paşi" ai robotului pe Planeta Roşie au fost surprinse de satelitul NASA Mars Reconnaisance Orbiter, echipat cu o cameră foto de înaltă rezoluţie.