Prima groapă săpată de om pe o planetă vecină. Roverul Curiosity îi uimeşte pe cercetătorii de la NASA
Curiosity a luat puţină pudră rezultată în urma forajului, cam o cantitate de mărimea unei aspirine, pe care o va analiza în minilaboratoarele cu care este dotat.
Roverul are o unealtă pentru săpat găuri poziţionată la capătul braţului său lung de peste doi metri. Gaura realizată are adâncimea de aproape 6,5 cm şi diametrul de 1,5 cm, şi a fost făcută în 7 minute. Specialiştii care lucrează la acest proiect susţin că ar putea descoperi, astfel, numeroase semne care să îi lămurească dacă pe această planetă vecină a existat sau nu apă.
Aceasta procedură a fost atât de complexă, încât inginerii şi-au petrecut zile întregi programându-l pe Curiosity să realizeze maneva. "A fost o execuţie perfectă", a declarat inginerul AVI Okon, de la Jet Propulsion Laboratory al NASA.
Abia săptămâna care vine cercetătorii vor şti cât de multă pudră a reuşit să colecteze robotul, însă ei speră că acesta a reuşit să strângă suficientă pentru a realiza toate testele necesare.
După ce această operaţiune se va termina, Curiosity va porni într-o altă misiune, care va dura nouă luni. El se va îndrepta spre un munte, un loc în care cercetatorii speră că va reuşi să găsească semne ale unor molecule organice, elemente esenţiale ale vieţii.