Prima imagine cu iPad 5! Tableta va prelua cea mai controversată inovaţie de la iPhone 5S
Cea mai nouă tabletă Apple preia cea mai controversată inovaţie iPhone 5S. Noul iPad 5 va include un senzor Touch ID (în cadrul butonului Home) pentru scanarea amprentei proprietarului, ca măsura de securitate suplimentară, scrie hit.ro.
Mai multe imagini cu prototipul iPad 5 au confirmat instalarea unui senzor Touch ID în tableta care este aşteptată până la finalul lunii. Alte modificări în designul noului iPad 5 includ margini mai subţiri şi elemente vizuale preluate de la iPad mini.
Ştim că noul iPad 5 nu va avea deocamdată o dimensiune mai mare, dar modelul procesorului rămâne un mister. Dacă Apple decide să preia şi procesorul A7 de la iPhone 5S, odată cu senzorul Touch ID, iPad va fi prima tableta cu procesor pe arhitectură de 64-biţi.
Există însă şi posibilitatea unui procesor şi mai nou, A7X, cu mai multă memorie RAM, care să utilizeze cu adevărat potenţialul oferit de arhitectura procesorului.
iPad 5 cu Touch ID ar putea fi dezvăluit oficial chiar săptămâna viitoare, cu sau fără noua generaţie de iPad mini.