Prima mare surpriză la Wimbledon: Simona Halep a fost eliminată din primul tur
Simona Halep a fost învinsă surprinzător în primul tur al celui de-al treilea turneu de Mare Şlem al anului, Wimbledon. Tenismena din România a pierdut în faţa jucătoarei din Slovacia, Jana Cepelova, locul 106 în clasamentul WTA. Halep a câştigat primul set cu 7-5, însă le-a pierdut pe următoarele cu 4-6 3-6.
În schimb, deţinătoarea trofeului, Petra Kvitova, a trecut cu succes de primul tur. Jucătoarea din Cehia a eliminat-o pe Kiki Bertens, după ce s-a impus în doar 35 de minute, scor 6-1 6-0.
La masculin, Roger Federer s-a calificat în turul doi de la Wimbledon. Elveţianul l-a învins pe Damir Dzumhur cu scorul de 6-1 6-3 6-3. Acesta a fost al doilea meci direct dintre cei doi tenismani, iar Federer a obţinut a doua victorie.
În următoare rundă, Federer va juca cu americanul Sam Querrey. Acesta l-a eliminat din concurs pe olandezul Igor Sijsling.
Rafael Nadal s-a calificat şi el fără emoţii în turul doi la Wimbledon.Tenismanul spaniol l-a învins în trei seturi cu scorul de 6-4 6-2 6-4 pe brazilianul Thomaz Bellucci.
În turul doi, Nadal se va duela cu germanul Dustin Brown.