Prima planta-cyborg, prezentată de cercetatori. Cum funcţionează "invenţia"
Cercetătorii au anunţat că au transformat un trandafir obişnuit într-un circuit electronic, potrivit dailymail.co.uk. Floarea-cyborg funcţionează ca un circuit.
Descoperirea este importantă pentru ca ea ar putea ajuta la crearea unor plante care pot simţi şi arata schimbările de mediu.
Prima planta electronică a fost creată la Universitatea Linkoping din Suedia şi a fost descrisă în publicaţia Science Advances.
"Din ce ştim noi, nu mai există lucrări publicate cu privire la introducerea electronicelor în plante. Nimeni n-a mai facut asta pana acum", a spus Magnus Berggren, cercetător.
Cercetătorii au introdus un polimer sintetic, PEDOT-S, în trandafir, folosind sistemul natural al florii de a lua apa dintr-un vas. Polimerul acesta a funcţionat apoi ca un fel de fir care conduce semnale electrice.
Substanţa respectivă a ajuns şi în frunze. Când prin plantă trece curent, polimerul din frunze îşi schimbă culoarea.
Cercetatorii au lucrat timp de două decenii pentru această descoperire.