Prima săptămână din campania Publika TV "Eu sunt Moldova" (VIDEO)
Publika TV a organizat, săptămâna aceasta, un tur prin mai multe sate şi oraşe din nordul țării, pentru a le oferi oamenilor un tricolor în cadrul campaniei "EU sunt Moldova". În fiecare localitate, am întâlnit oameni care îşi iubesc patria.
Startul Campaniei "EU sunt Moldova" din acest an a fost dat în orașul Frunză, din raionul Ocnița.
În orașul Frunză, locuiesc oameni de mai multe etnii. Cu toate acestea, localnicii, indiferent de naționalitate, sunt mândri de țara în care trăiesc.
În satul Moşana, raionul Donduşeni, cei mai mulţi locuitori sunt de etnie ucraineană. Drapelul dăruit de echipa Publika TV va fi arborat în data de 1 septembrie, pe clădirea gimnaziului.
Și în satul Corbu, drapelul a fost arborat în faţa gimnaziului. Tricolorul a fost arborat şi în faţa Primăriei orașului Edineţ. Cu pâine şi sare am fost întâmpinaţi în Şofrâncani, raionul Edineţ.
"Bine aţi venit în satul Şofrâncani, raionul Edineţ. Pe obiceiurile noastre moldoveneşti vă întâmpinăm cu pâine, sare şi vin".
În satul Corlăteni, raionul Râşcani, vizita echipei Publika TV a fost o adevărată sărbătoare pentru localnici.
"Dăruieşte, Doamen Sfinte, strop de dor Moldovei noastre, Drum de secole înainte, cer înalt şi zări albastre, Apără cum ştii mai bine de străinul care-l pierde".
Tricolorul a fost arborat și în satul Costeşti, raionul Râşcani. Echipa Publika TV a adus în dar un tricolor şi locuitorilor din orașul Glodeni.
"Pentru noi astăzi este o zi foarte importantă a ajuns la noi tricolorul, sfântul simbol al acestui pământ. Suntem mândri că suntem în rândul moldovenilor care se pregătesc de frumoasele sărbători naționale", a declarat secretarul Consiliului orăşenesc Glodeni, Svetlana Subţire.