Prima şedinţă comună APC şi APL. Întreg Cabinetul de miniştri a mers în raionul Făleşti (FOTO)
Întregul Cabinet de miniştri în frunte cu premierul Pavel Filip a făcut prima vizită în teritoriu. Oficialii au mers astăzi la Făleşti unde s-au întâlnit cu autorităţile locale şi au vorbit despre problemele pe care le au. Prima oprire a fost la casa de cultură din localitate.
"Am decis împreună cu colegii de la Guvern, apoi chiar şi într-o hotărâre de Guvern am aprobat fiecare a treia vinere din lună să fie zi de teritoriu", a menţionat Pavel Filip.
Unii primari au cerut ajutorul autorităţilor centrale pentru construcţia unui apeduct în raion, iar alţii au solicitat să fie create locuri de muncă pentru tineri.
"Noi să venim cu subvenţii pentru acel investitor ca să îi mărim interesul pentru a crea locuri de muncă aici în Făleşti. O abordare sistemică, adică să adresăm rădăcina problemei, dar nu consecinţele ne va permite să rezolvăm problema pentru ziua de astăzi, dar şi pentru viitor", a precizat Octavian Armaşu, ministrul Finanţelor.
A fost solicitat ajutorul Guvernului şi în soluţionarea problemelor din sănătate şi educaţie.
"Este Fondul de dezvoltare al Japoniei. Şi v-aş încuraja domnul director şi vă oferim toată asistenţa pentru a aplica în cadrul acestui proiect", a specificat Svetlana Cebotari, ministrul Sănătăţii .
Oamenii au apreciat proiectele implementate de Guvernul Filip:
"Programul dezvoltării drumurilor în sate trebuie prelungit. Dă Doame să găsim acei bani şi să-i investim ca să termin cu succes toate drumurile. Chiar dacă ştiu că sunt foarte multe piedici".
Ulterior, premierul s-a întâlnit şi cu oamenii de afaceri din oraş. Acesta i-a asigurat că executivul face tot posibilul pentru a le uşura munca.
"Să fiţi siguri de acestă viziune pe care o avem noi la Guvern şi depunem efort astfel încât să avem dezvoltarea afacerilor, dezvoltarea industriilor şi să fim atractivi pentru investitori" , a declarat Pavel Filip.
Oamenii de afaceri s-au plâns că nu au unde să-şi vândă produsele:
"Întreprinderea pe care o am se ocupă de produsele lactate, eu dispun de cantităţi mici, iar ei vor cât mai mari şi sunt diferite pretexte de refuz de a face contracte cu ei pentru amplasarea produselor".
Membrii Cabinetului de miniștri vor avea o zi pe săptămână dedicată deplasărilor în teritoriu. Decizia a fost luată la şedinţa săptămânală a Partidului Democrat.
PUBLIKA.MD aminteşte că în cadrul briefingului săptămânal, preşedintele PDM, Vlad Plahotniuc, a anunţat că Guvernul se va implica mai activ în rezolvarea problemelor acute din fiecare raion. În acest sens, membrii Cabinetului de miniștri vor avea o zi pe săptămână dedicată deplasărilor în teritoriu.
Prin urmare, în zilele de vineri, miniştrii se vor deplasa într-un raion unde vor organiza o şedinţă de Guvern, în cadrul căreia vor fi abordate problemele raionului pe care îl vizitează, dar şi identificarea metodelor de soluţionare ale acestora.
În teritoriu, reprezentanţii Executivului vor avea întâlniri cu autorităţile locale, cu agenţii economici, cadrele didactice, medici, dar şi cu alte categorii de cetăţeni, inclusiv din sate.
Actualitate
- PDM își consolidează forțele. Sute de persoane din Anenii Noi și Sângerei au primit carnetul de membru
- Vlad Plahotniuc, la întrevederea cu premierul Estoniei: Ajutorul UE a adus rezultate fructuoase în economia Moldovei
- Vlad Plahotniuc: Întregul Guvern, în frunte cu Prim-ministrul, își va desfășura activitatea în teritoriu pentru a discuta despre problemele cetăţenilor
- Vlad Plahotniuc: Partidul Democrat va încerca să rezolve definitiv criza gunoiului din Bălți