Prima ședință de judecată în dosarul în care este vizat Ilan Şor A FOST AMÂNATĂ (FOTO)
Prima ședință de judecată în cauza penală în care este vizat primarul oraşului Orhei, Ilan Şor a fost amânată, după ce avocaţii acestuia au cerut timp pentru examinarea dosarului.
Apărarea a depus şi o cerere prin care solicită eliberarea lui Şor, procurorii spun însă că vor cere ca inculpatul să fie în continuare cercetat în arest la domiciliu.
Inculpatul, Ilan Şor a venit însoţit de bodygarzii săi la judecătorie, dar a plecat în scurt timp, întrucât şedinţa de judecată a fost amânată.
"Avocaţii au înaintat o cerere pentru a fi amânată prezenţa în şedinţă în vederea luării cunoştinţei cu materialele cauzei penale şi a-şi expune poziţia vizavi de persoanele care urmează a fi audiate în calitate de martori şi probe ai apărării"., a declarat procucorul anticorupţie, Andrei Baeşu.
"Conform procedurilor în avocatură, avem nevoie de timp pentru a examina dosarul. Totodată, am depus o cerere privind schimbarea măsurii preventive a lui Ilan Şor", a relatat avocatul Denis Ulanov.
Procurorii consideră însă neîntemeiată cererea avocaţilor privind eliberarea lui Ilan Şor:
"Noi vom cere în continuare prelungirea prezentei măsuri preventive".
Ca de obicei, la judecătorie au venit și locuitorii orașului Orhei să-și susțină primarul:
"Cerem să fie eliberat Ilan Şor, ca justiţia să-l considere nevinovat şi vrem să-l aducem acasă la Orheiul nostru drag".
"Năstase şi Filat, miliardul l-au furat şi împreună cu Platon. Ei au vile peste hotare, dar primarul nostru nu are nimic. Filat, Platon şi Năstase trebuie să stea la închisoare, aştia sunt bandiţi, hoţi, tâlhari".
"Să stea ei, dar nu acesta. Acesta a făcut un oraş aur, aur".
Ilan Şor a fost reținut la sfârşitul lunii iunie. Acum însă este cercetat în arest la domiciliu. Potrivit procurorilor, omul de afaceri ar fi complicele raiderului numărul unu din CSI, Veaceslav Platon, învinuit de spălare de bani de la Banca de Economii. Anul trecut, Şor a mai fost plasat în arest la domiciliu, fiind învinuit în dosarul creditelor neperformante de la BEM, Banca Socială şi Unibank.