Primă şedinţă în procesul contra atacatorilor care au ucis un încasator bancar. Avocatul face victimele vinovate de neglijenţă (VIDEO)
A avut loc prima ședință de judecată în cazul atacului armat comis asupra încasatorilor, în luna mai, la un centru comercial din capitală. Pe banca acuzaților au compărut patru suspecți, care, în prezent, sunt cercetați în stare de arest.
Procurorul a citit acuzațiile aproape jumătate de oră. La proces, au participat rudele persoanelor atacate, care nu-și puteau stăpâni emoțiile. Instanța a audiat soția șoferului decedat, dar și pe unul dintre încasatorii care au supraviețuit.
Iată ce au enunţat victimele şi rudele acestora:
"Nu vă închipuiți ce au lăsat ei, au ars tot în viața noastră, sufletul tot. Eu nici nu am cuvinte. Era o familie cu oameni cu problemele lor, copii. Ei au distrus într-o secundă tot. Au făcut totul praf",
"Totul a avut loc pe neașteptate și nu am înțeles ce s-a întâmplat. Când am văzut că a intrat un glonț în parbriz atunci am înțeles."
Inculpații au ascultat relaxați mărturiile victimelor, iar, după încheierea ședinței de judecată, ei au fost scumpi la vorbă.
Avocatul presupuşilor atacatori, Ion Matuşenco, spune că încasatorii nu au respectat regulile de securitate: "Cercetarea locului accidentului arată că vestele antiglonț erau în portbagaj, pistolul mitralieră la fel era în port bagaj. Cu atât mai mult, ei au acționat în afara timpului de muncă, este evident că dacă nu erau careva abateri, încălcări poate nu surveneau urmări atât de grave."
În data de 30 mai, poliţia din Chişinău a fost alertată după ce mai mulţi indivizi, care purtau cagule şi veste antiglonţ, au atacat o maşină a unei bănci, care transporta bani.
Hoţii au tras câteva focuri de armă asupra încasatorilor, au luat cu ei peste un milion si jumatate de lei şi au fugit. Şoferul a murit pe loc, iar alți doi angajaţi ai băncii au fost răniţi.