Prima victorie şi prima înfrângere la Campionatul Mondial de fotbal. Reacţia euforică a microbiştilor din centrul Chişinăului
Embed:
Mii de microbişti au venit aseară în orăşelul fotbalistic din centrul Capitalei, unde au vizionat pe marile ecrane crâncena bătălie dintre echipele Braziliei şi Croaţiei. Meciul de ieri a dat startul Campionatului Mondial care se desfăşoară în Brazilia.
În prima repriză, scorul dintre echipe a fost de unu la unu, iar fiecare microbist a sperat până la final că echipa favorită va câştiga meciul.
"Eu cred că în acest campionat Brazilia va arăta cea mai bună performanţă, nu degeaba sunt gazdă. Meciul mi se pare drăguţ", a spus un microbist.
"Este o atmosferă minunată. Susţin Croaţia, deoarece face parte din Uniunea Europeană", ne spune un microbist străin.
"Ei sunt lideri, sunt campioni, de asta îi susţin. Brazilia, înainte!", spune alt microbist.
Brazilia a învins Croația, scor 3 la 1, iar cei mai fericiţi au fost microbiştii care au ghicit care va fi scorul final.
"Oooo, foarte interesant. Posibil am câştigat un bax de bere, acum vedem. Noi am mizat pe 3-1, nu mai trebuie încă un gol. Gata. 3-1 e perfect", ne spune alt microbist prezent în orăşelul fotbalistic din capitală.
În această seară, se va desfăşura partida dintre Mexic şi Camerun, precum şi meciul dintre Spania şi Olanda. La Campionatul Mondial de Fotbal participă 32 de ţări.