Prima Zi a Primăverii. 20 martie 2015 este sărbătorit de Google
Super-Luna - sau luna la perigeu - este un fenomen care apare atunci când Luna plină (sau Luna nouă) ajunge pe orbita sa la cea mai mică distanţă faţă de Terra şi apare mult mai mare decât în celelalte nopţi. În general, se produc între trei şi şase super-Luni pe an.
În 2015, vor fi şase super-Luni, iar două dintre acestea au avut loc deja. Următoarea va fi pe 20 martie, iar fenomenul va fi vizibil din nou în august, septembrie şi octombrie.
Echinocţiul marchează acel moment din fiecare an când ziua şi noaptea au durate egale, la jumătatea intervalului dintre ziua cea mai lungă şi noaptea cea mai lungă dintr-un an. Momentul echinocţiului este marcat primăvara şi toamna. Deşi echinocţiul de pe 20 martie - moment care va debuta la ora 22.45 GMT (21 martie, 00.45 ora României) - nu va avea niciun impact direct, ce poate fi resimţit, asupra felului în care va arăta eclipsa de Soare, el va contribui la marcarea unei zile foarte speciale, ce va consta în desfăşurarea a trei evenimente astronomice rare într-un interval de câteva ore.
Pe 20 martie, axa Pământului va fi perpendiculară pe raza Soarelui - fenomen care se produce doar de două ori pe an, în timpul celor două echinocţii. După aceea, axa Terrei va începe să se încline (în raport cu raza Soarelui, n.r.), făcând ca zilele să devină mai lungi în emisfera nordică. Echinocţiul a fost sărbătorit ca un moment al începutului şi al reînnoirii, de numeroase culturi şi civilizaţii, şi este adeseori asociat cu Paştele creştin şi Pesah (sărbătoare ebraică).
O eclipsă de Soare se produce atunci când Luna trece între Pământ şi steaua sa, prin faţa astrului. Văzut de pe Pământ, discul Lunii este de obicei mai mare decât cel al Soarelui şi, dacă se interpune între privitor şi astru, îi "blochează" lumina, aruncând o umbră corespunzătoare pe Terra.
Deşi eclipsa solară de vineri - care în România va fi una parţială - nu va fi influenţată de celelalte două momente astronomice, specialiştii în domeniu spun că se întâmplă destul de rar ca ele să se producă în aceeaşi zi.
Cele trei fenomene - echinocţiu, super-Lună şi eclipsă solară - se vor produce din nou în aceeaşi zi, în acest secol, în anii 2053 şi 2072.
ECHINOCȚIUL DE PRIMĂVARĂ este fenomenul astronomic când soarele traversează ecuatorul ceresc trecând din emisfera australă a sferei cerești în cea boreală. Când Soarele se află în acest punct, numit punct vernal, el descrie mițcarea diurnă în lungul ecuatorului ceresc, fenomen ce determină, la data respectivă, egalitatea duratei zilelor cu cea a nopților, indiferent de latitudine.
Începând de la aceasta dată, durata zilei (față de cea a nopții) va fi în continuă creștere, iar cea a nopții (față de cea a zilei) în scădere, până la data de 21 iunie, când va avea loc momentul solstițiului de vară.
Evident, descrierea de mai sus este valabilă doar pentru latitudinile nordice ale Terrei. În emisfera sudică a Pământului fenomenul trebuie interpretat invers, astfel ca în regiunile respective acest moment marchează începutul toamnei astronomice. Totodată, în regiunile polare, în emisfera nordică începe lunga zi polară, iar in cea sudică începe noaptea polară, ce vor dura, fiecare, câte 6 luni
Eclipsa va începe, la București, la ora 10.48, are maximul în jurul orei 11:55 și se termină la ora 13:04, având o durată medie pentru țara noastră de două ore și 20 de minute, informează expertul în astronomie Adrian Șonka, de la Observatorul Astronomic din Capitală, pe blogul sonkab.wordpress.com.
Acoperirea Soarelui de către Lună va varia în funcție de locul observației, fiind mai scăzută în sudul țării și mai ridicată în nord. Procentul de acoperire a Soarelui va fi situat între 40 și 55. La București, va fi de 43,5%, scrie Realitatea.net.