Prima zi de școală! Sunetul de clopoțel a răsunat astăzi în toate școlile și liceele din țară
Noul an de studii a început, tradiţional, cu primul sunet de clopoţel. Îmbrăcaţi la patru ace, emoţionaţi şi cu flori în mână, elevii au venit la careul solemn, care a dat startul şi buchete de flori, elevii au participat la careul solemn la care a răsunat primul sunet de clopoțel.
La liceul "Mihai Viteazu" din Capitală , elevii au recitat poezii, au cântat şi au ţinut discursuri.
Elevii spun că le-a fost dor de şcoală, dar mai ales de colegi.
"Mi-a fost dor de şcoală, am puţine emoţii, dar cred că o să fie bine. Să fie cât mai bun şi să am succese cât mai mari. "
"De colegi, de învăţătoare , de şcoală şi de învăţătură un pic. "
Cele mai mari emoţii le-au avut însă picii din clasa întâi.
"Am emoţii că nu ştiu încă cum este la şcoală şi vreau să înţeleg. "
"Trebuie să ridici mâna când ceva vrei să zici, trebuie să fii cuminte la bancă."
La prima lecţie din viaţa lor, elevii din clasa întâi au fost însoţiţi de membrii familiei, care au fost şi ei copleşiţi de emoţii.
"Am petrecut copii la şcoală, dar iată timpul a trecut şi am ajuns să îmi văd nepoţii şi mă bucur foarte mult. "
În prima zi de şcoală, învăţătorii au avut câteva sfaturi pentru micii lor discipoli.
"Îi chem să muncească, să citească, să se piardă în marea operă ce se numeşte şcoala."
În acest an, peste 330 de mii de elevi au pășit pragul celor peste 1 200 de școli primare, gimnazii și licee. În clasa întâi au mers aproximativ 33 de mii de copii. În universităţi au fost înmatriculaţi peste 12 mii de studenţi.
- Primul clopoţel, primele emoţii! Elevii din întreaga țară au început astăzi noul an de studii
- Zâmbete, emoţii şi buchete de flori. Primul sunet de clopoţel în câteva IMAGINI IMPRESIONANTE
- Prima zi de şcoală! Peste 30.000 de elevi merg în clasa întâi
- Florile la mare căutare. Zeci de părinți și copii s-au îmbulzit ca să cumpere buchete pentru prima zi de școală